duminică, 18 noiembrie 2007

Trece vremea...

"Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete
Te vezi aievea numai in stersele portrete.

Te recunosti in ele, dar nu si'n fata ta,
Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita..."

  Se pare ca oricum o dau, ma obsedeaza trecerea timpului, dar nu numai ea. Traversam cu totzii o perioada ciudata si grea. Ciudata pentru ca este foarte greu sa ne gasim drumul fiecare dintre noi(vorbesc de mine si de prietenii mei) si grea pentru ca trebuie sa facem o multime de alegeri pentru care nu shtim daca suntem sau nu pregatiti inca.

  Cu toate astea timpul, aceasta nascocire umana, cu totul si cu totul relativa, nu ne ajuta cu nimic, uneori se scurge prea incet, altadata prea rapid(si intotdeauna intr-un mod foarte absurd).

  De exemplu de ce se scurge timpul greu atunci cand asteptam la diverse cozi ceaushiste si atat de repede atunci cand strangem pe cineva in bratze?

  Stiu! Stiu!... se scurge la fel firar mama lui a dracu, numai noua ni se pare ca se trece diferit.

  Cu toate astea imi amintesc mereu de blogul unui tip care se intreba unde va fi peste 10 ani, 10 sau 5 ani,nu mai shtiu exact

  Intzeleg ca e greu sa definesti lucruri de genul asta, inteleg ca pentru a clarifica cumva situatia trebuie sa ne stabilim tinte clare pentru care sa ne zbatem si in final sa realizam ca trebuie sa ne zbatem in continuare pentru a atinge alt obiectiv...
...intzeleg ... dar ... nu intzeleg totushi "de ce?"

2 comentarii:

Andreea spunea...

De ce? Pentru ca asta e rostul nostru, asta inseamna sa traiesti si sa ai satisfactii. Putem supravietui, evident, si fara niciun rost in viata, dar asta nu inseamna ca traim, ci doar ca "atarnam".

Asa ca fruntea sus, spre teluri marete! :)

Anonim spunea...

Hmmm...gandurile astea le transpuneai tocmai de ziua mea:)foarte fain.de multe ori m-am intrebat acelasi lucru,si sunt sigura ca ma mai intreb uneori.cred ca intrebarea asta vine din faptul ca noi pasim cu o oarecare indoiala spre deciziile pe care le luam.oricum, nu am inca un raspuns exact.totusi, randurile tale ma duc cu gandul la "Iona" de Marin Sorescu. sfasiem o burta, apoi alta...si tot asa...descoperim orizontul.