Povestea unui sunet...

In 1985 Covaci canta cu Mani in Germania...
in 1985 eu nici macar nu existam!
este de prisos sa scriu aici povestea celor din trupa Phoenix.
este de prisos sa scriu orice pentru ca cele doua inregistrari spun (pentru cine trebuie) tot ceea ce trebuie spus.
In copilaria mea m-am intalnit mai inainte cu pasarea colibri(pe caseta) iar mai apoi cu phoenix(pe vinil). E greu sa descriu ce simt cand ascult oamenii ashtia cantand. Indiferent ca e inregistrare din anii 80' sau anii 2000.
De putine ori ma trec fiori atunci cand ma uit la filme de groaza sau ma impresioneaza cu adevarat o anumita melodie. Dar Phoenix face exceptzie. La primul concert am mers cu parintii(care spre dezamagirea mea au stat cuminti pe scaun; ce-i drept phoenix a cantat doar cateva melodii atunci, nu era tocmai un concert al lor).
La ultimele concerte(in afara de ultimele doua la care am lipsit... de unu n-am avut bani iar de celalalt n-am avut o geaca mai groasa) m-a incercat, in afara de un adevarat extaz, un sentiment de regret. Regret pentru ca imi dau seama ca oamenii ashtia nu vor trai vesnic.

este de-a dreptul trist. il invidiam pe moshneagul de langa mine... care dadea din cap la 80 de ani. tocmai pt ca... vedeam cat de tanar se simte acolo unde phoenix adunase banuiesc 4 generatii.

vizionare placuta.